Dansul înseamnă o oglindire prin mișcare a sinelui, înseamnă exteriorizare a fiorului prin ritm. Această formă de comunicare prin expresivitatea trupului poate fi dificil de surpins într-o compoziție plastică, întrucât există inevitabil riscul fragmentării „mesajului” dansului prin surprinderea doar a unor ipostaze statice dintr-un lanț dinamic. 

Iulian Copăcel și-a asumat tocmai această provocare, reușind să reliefeze vitalitatea eliberatoare a dansului, să re-creeze întreaga poezie a mișcărilor și a muzicii. În fond, aici pare să fie cheia lucrărilor sale; dansul nu trebuie să rămână în sfera pașilor calculați, în logica respectării unui ritm prestabilit, ci dimpotrivă, dansul apare perceput ca o abandonare dionisiacă a sinelui, ca o descătușare instinctuală a trăirilor. În acest sens, sugestiile vibrațiilor, ale acvaticului, mai exact ale valului (căci dansul este o revărsare mai mult sau mai puțin tumultuoasă a emoțiilor) se regăsesc în liniile ondulate simetrice, reprezentând fie elemente ale unui decor fluid, fie chiar contururi ale dansatorilor. Aceste conotații sunt susținute și la nivel cromatic: în unele situații, albastrul, care nuanțează ideea de curgere, de cadență a undelor, se întâlnește cu roșul plasat în centrul compoziției, simbol al existenței înseși. De altfel, dansul reprezintă – după Havelock Ellis – „cea mai elevată, cea mai emoţionantă, cea mai frumoasă dintre arte, pentru că nu este doar o translatare sau o abstractizare a vieţii; este chiar viaţa!” În aceeași direcție a evidențierii vitalității și a dinamismului se înscriu și tehnici precum dublarea contururilor (dansatorilor, dar nu numai) sau repetarea unor elemente grafice simetrice. 

Îndepărtându-se de reprezentarea figurativă, artistul surprinde cu o deosebită forță expresivă dansul în derularea sa imprevizibilă, ca o risipire a energiilor și ca o mărturisire a trăirilor ființei. Mișcările dansatorilor dobândesc chiar funcția de structurare a unui spațiu esențializat, abstractizat, creându-se impresia de imponderabilitate. 

Dance – the plastic structuring of space through movement

The dance could be mirrored by the movement of the self, by the externalization of a thrill through the rhythm. Until it can be communicated expressively to the body, it may be difficult to stretch into a plastic composition, as it may be impossible to pick up the fragments of the “message” of the dance by which only a certain statistic can be surprised about a dynamic product.
Iulian Copăcel has just assumed he can cause, he manages to release the liberating vitality of dance, to re-create the whole poetry and movements and music. Loved sale dance should not remain within the sphere of calculated steps, in the logic of respect with respect to the rhythm of predetermination, but on the contrary, to appear initially to abandon the Dionysian self, or to discover instinctively during life. In this sense, the suggestions vibrate quickly, of the aquatic, more precisely of the wave (because the dance is a more or less tumultuous flow an emotion) are found in symmetrical wavy lines, representing elements of a fluid decoration, or clearly outlines of the dancers. Some connotations are also reasonable on a chromatic level: in certain situations, the blue, the care shades the idea of ​​flow, of cadence at the waves, meets the red placed in their composition, to symbolize their existence. Moreover, the dance required – according to Havelock Ellis – “the highest, the most moving, the most beautiful part of the art, because it is not just a translation or an abstraction of lives; Life is clear! “In the same direction of vital evidence in terms of dynamism and techniques such as doubling the outlines (dancers, but not only) or repeating symmetrical graphic elements are included.
Moving away from figurative representation, the artist surprises with a very expressive force the dance in its unpredictable development, as a waste of energy and as a confession of the experiences of the being. The movements of the dancers clearly acquire the function of structuring an essentialized, abstracted space, creating weightless impressions.

Leave a Reply