Abstract painting on amazon

  • Lucrările lui Iulian Copăcel ilustrează necesitatea de eliberare a formei de constrângerile sale prin trecerea de la figurativ la construcția abstractă. Ceea ce surprinde este obținerea unui echilibru la nivelul compoziției tocmai printr-o anumită dinamică a asimetriilor elementelor de limbaj plastic repetate. Tendința de descompunere a formei este compensată imediat de o re-compunere a acesteia sub semnul organicității. Acolo unde elementele încep să-și piardă natura figurativă prin suprapuneri, re-configurări ale acestora, intervine polivalența liniilor vibrate. Astfel, compoziția este una dinamică, alternanța armonioasă a formelor conferind o expresivitate aparte întregului și reliefând plăcerea intensă de a desena.  De altfel, această armonie este chiar mărturisită plastic prin simboluri din domeniul muzicii: instrumentele muzicale, portativul cu notația muzicală, pensula și paleta, contrabalansate însă de sugestii ale instrumentarului tehnic.
  • Se resimte constant nevoia de organizare a spațiului, de ordonare a formelor care tind să iasă din tiparul figurativ: stâlpii de iluminat reprezentați în serie, copacii aliniați, cărțile așezate pe rafturile asimetrice, liniile/formele tinzând spre paralelism în plan orizontal (sugestii ale limitei/barierei) sau vertical (sugestii ale scării/ascensiunii). Totuși, dezechilibrul produs de „eliberarea” formelor nu distruge coerența structurilor: pe de o parte, aracadele suspendate, ferestrele desprinse, ușile alungite creează tensiuni la nivelul imaginii, trădând intenția de abstractizare, iar pe de altă parte,  toate acestea sunt re-integrate într-un tot coerent, sunt re-așezate.
  • Lumina stâlpilor de iluminat/ a lămpilor (elemente care încă pot fi intuite) nu este difuză, nu se rispește, ci umple suprafețe triunghiulare clar delimitate, de parcă nu ar vrea să-și piardă esența. Cu toate acestea, compoziția nu stă sub semnul întunericului, ci mai degrabă sub cel al crepusculului sau al seninului. Dimpotrivă, negrul este cel care se descompune sub presiunea luminii, își pierde consistența; negrul umple/domină mai ales căile de acces ale clădirilor, dezvoltând semnificația unui spațiu inaccesibil, misterios, ascuns privirii. Unele uși alungite, depășind cadrul clădirii invită privitorul să pătrundă în necunoscut. 
  • Liniile ondulate, subțiri sau îngroșate, funcționează, în anumite contexte, ca sugestii ale acvaticului, axe ale imaginii într-o relație complementară cu elementele terestre: curgerea înseamnă deopotrivă ciclicitate, efemeritate și vitalitate (vezi cele cinci aspecte ale orizontului temporal în concepția lui Blaga: timpul-havuz, timpul-cascadă, timpul-fluviu, timpul-circular şi timpul-spirală). În plus, se poate observa că albastrul devine culoarea acoperișurilor (cupolelor) și a ferestrelor, creând impresia unei reflectări a planului cosmic asupra celui teluric: semnificativă în aces sens este chiar cupola albastră a bisericii, semn al sacralizării teluricului. 
  • De altfel, trecerea ireversibilă a timpului este surprinsă prin simbolul ceasului/orologiului, reluat sub diverse reprezentări (de la imaginea clasică a ceasului cu limbi la aceea a cercului cu un punct sau cea a simplului cerc) sau prin cel al clepsidrei. 
  • Faptul  că ființa umană are o condiție limitată este accentuat și de sugestiile arcelor de cerc, care dezvoltă multiple conotații: limita orizontului (în oglindă), căci ființa își urmează destinul într-un orizont cultural (vezi simbolul cărții atins de arcul de cerc), încercând să descifreze misterele universului; sugestia curcubeului sau a portalului care asigură trecerea de la figurativ la abstract. 


Scroll Up